Ce resurse avem pentru a ne gestiona mai bine prezentul? Cum ne putem conecta cu ceea ce stă în puterea noastră pentru a avea grijă de siguranță fizică și emoțională, de protejându-ne sănătatea și viața în timp ce avem grijă de bucuria de a fi? Ce pot întreprinde eu pentru a descoperi alte soluții decât cele pe care le-am încercat?

Pe 1 iunie, copiii le arată părinților ce înseamnă distracția, la 1UNIFEST! Va fi o zi a bucuri, distracției și jocului, orchestrată de dimineață de la ora 8:00 până seara la ora 20:00, de îndrăgiții realizatorii radio de la Itsy Bitsy FM.

Este greu să ceri ajutor, mai ales când n-ai fost învățat să faci asta. Să spui cu voce tare că te simți singur și că îți este frică de ceea ce se întâmplă în familia ta, în țara în care trăiești, în jobul pe care îl ai, în lumea care se tranformă după modelul filmelor apocaliptice. Dintr-o dată viața ta a devenit fragilă și tu odată cu ea.

Cine te-a învățat cât de importantă ești pentru tine, cât de mult contezi în această lume și cum să te apreciezi pentru ceea ce ești? Cine a avut grijă să îți spună că ești perfectă așa cum ești? Că nu ai nevoie să demonstrezi nimănui oricât de mare ar fi așteptârile celorlați?

Sunt atât de obosită, încăt nu îl mai văd. Îmi spune o mama cu cearcănele curgându-i pe obraji. In casa mea toata lumea are nevoie de ceva, toată lumea vrea ceva și de regulă în același timp. Eu unde mai sunt? Eu nu mai îndrăznesc să cer, pentru că nu mai am loc.

Și precum practica respirației conștiente, care te conectează cu gândurile, emoțiile, trările și nevoile tale, așa și noul meu ACASĂ, îmi doresc să vă reamintească că fiecare deținem propriul izvor de inspirație. Și pentru a-l afla, poate că avem nevoie să ne lăsăm viața să curgă...

12 ani de când am scos din cuptor singura plâmădeală din care m-am abținut vreodată să rup un colțuc. 😘. Însă e singură plămădeală care m-a hrănit și m-a făcut mare la loc.

Viețile noastre se schimbă și nimic nu va mai fi la fel. Ar putea să te sperie o astfel de frază. Să te facă să fugi. Să închizi ecranul telefonului. Să stărnească în tine revoltă.

De cele mai multe ori, când conduc mașina mă relaxez. Uneori se intâmplă să visez, să scriu pasaje la cărțile mele începute sau neincepute, să imi vină idei pe care incep să le croșetez zâmbind necontenit sau să ma confesez unor oameni dragi pe care mi-i aduc in minte.

Aud copii spunând. Mama mi-a zis să fac. Tata mi-a zis să fac. Învățătoarea mi-a zis să fac. Profesorul mi-a zis să fac. Copiii nostri fac. De regula tot ce le cerem. Se îmbracă gros, pentru că le cerem. Mănâncă fructe, pentru că le cerem.

Am renunțat la credințe, convingeri sau principii. Și stiti de ce? Pentru că n-au fost niciodată ale mele. Le-am preluat din educația de acasă, de la școală, din condiționările sociale, din cărțile motivaționale, de la oamenii pe care îi admiram.

Cartea Grădinița pentru totdeauna este mai mult decât despre adaptarea la grădiniță. Aceasta este opinia Ioanei Marinescu Sima, o mamă preocupată de starea de bine a Anei, fiica sa.

Câteva mărturisiri de la Ana Nicolescu @ Mămica Urbană despre conștientizările adultului despre ce a însemnat experiența grădiniței … și, alte cuvinte cu privire la cartea mea, Grădința pentru totdeauna.

La Teatrul Apollo111 din București are loc sâmbătă, 21 septembrie 2019, între orele 11:00-13.00, lansarea primei cărți scrise de Mira Loghin, „Grădinița pentru totdeauna”.

Anul acesta Prințesa Urbană, Ioana Macoveciuc, a scris despre motivele pentru care se reîntoarce an de an în tabăra de familie organizată de Lumea lui Momo.

Când te așezi în cerc și te prinzi de mână, uiți că ai venit singură. Uiți că ești singură. Și nici nu îți mai aduci aminte că de fapt nu cunoști pe nimeni. Ești doar prinsă și conținută, depotrivă pe margine și inlăuntru.

Mulțumim Ana Maria Vasilache pentru aceste cuvinte minunate! Descoperă ce experințe frumoase trăiesc deopotrivă copiii și părinți care merg în tabară.

Vă invit să urmăriți dialogul cu Ana Nicolescu (blogger Mămica Urbană) din cadrul emisiunii Antreprenoriat & Parenting.

Ne-am dat intâlnire la metrou. Chiar la colț de intersectie. El venea de la scoală. Eu veneam de la școală. Fiecare din altă parte și cu alte experiențe. Eu eram bucuroasă că ne-au dat drumul mai devreme și am zbughit-o să fiu la timp. El ajunsese deja și mă aștepta. Am simțit că era nerăbdător. Iar mie îmi era dor de pletele lui blonde.