Tu când ai facut ultima dată curat.... prin cutii?
De cele mai multe ori, când conduc mașina, mă relaxez. Uneori se intâmplă să visez, să scriu pasaje la cărțile mele începute sau neincepute, să imi vină idei pe care incep să le croșetez zâmbind necontenit sau să mă confesez unor oameni dragi pe care mi-i aduc în minte.
Azi mi-a venit să imi spun că noi, oamenii acestor vremuri, trăim cea mai pare parte a vieții noastre în cutii. Din cutia numită casă unde ne petrecem diminețile și serile ne mutăm în cutia mașină care ne duce la cutia serviciu, de acolo mergem la cutia magazin, cutie loc de joacă, cutia restaurant, etc. Ne naștem în cutii, iubim în cutii, ne facem vacanțele in cutii, muncim toată viața pentru o cutie oricăt de mică ar fi, ne creștem copiii în cutii, ii ducem când cresc în alte cutii să invețe să fie mai buni decât noi...despre cum să trăiască în alte cutii. Cumpăram cutii de pantofi, de lapte, de medicamente, de săpunuri, de cereale, apoi le sortăm, le comparam și le așezăm in alte cutii. Până și legumele, fructele pentru unii dintre noi cresc în cutiile frigider sau supermarket. Dacă vrem să vedem natura mergem în cutii-parcuri sau cutii-grădina zoologică acolo unde cresc animalele. Locuim în cutii așezate una peste alta, iar când a venit pandemia lui 2020 ne-am ascuns fiecare în cutiile noastre. Ne-am legat prin Netflix, Zoom și rețele sociale.
Ne speriem când ajungem pe alei de viață numite păduri sau dealuri limpezi, pentru că acolo unde începe verdele dispare cutia si ne imaginãm cã începe pericolul. Necunoscutul. Spațiul devine prea mare și ne pierdem siguranța. Și încrederea în noi. Ne este teamă de insecte că ne dau boli, de ploaie că e prea udă, de soare că arde, că e prea multă zăpadă pe stradă, că sunt prea mulți câini, urlăm dacă vedem un șoricel, nispul intră peste tot și il aducem acasă, cutia noastra iar pe oameni nu ii mai recunoaștem. Parcă am uitat să le vedem inimile. Ochii și mâinile. Așa cum nu ne mai recunoaștem nici pe noi înșine, ca vlăstare născute dintr-un pamânt care ne hrănește și ne ține de cele mai multe ori într-un echilibru.
Ne conectam cel mai des la prize sau wifi, iar ele au devenit principala noastră sursă închipuită de energie, de vibrație, de creștere și învățare. Și vrem să fim ca celălalt și aproape niciodată ca noi înșine. Ne este frică să trăim simplu și greșind. Ne este frică să trăim in afara sistemului. Cu acceptare că viața este un dar. Un dar de multe ori împachetat neadecvat, precum o bucată de pâine caldă pusă intr-un ziar. În taberele de familie pe care le păstoresc de 7 ani, cunosc doar OAMENI Iar pentru mine, experiență mai bogată nu există. Să ii pot privi, observa și bucura cum se deschid precum niște nuferi la soare, cănd te apropii să le întinzi o mână caldă și sigură. Să descopere singuri ca au mereu un loc, oriunde ar vrea să se așeze. Bunăoară, cineva imi spunea, Mira, sigur tu ne-ai ales înainte! Prea suntem toți la fel, prea suntem toti buni, frumoși și cu aceleași povești de viață, cu aceleași sentimente și nevoi, cu aceleași preocupări...dar mai ales cu inimi care seamănă și nu vor să se mai despartă. Până și copiii ne seamănă!! Mare dreptate ai avut, îmi zic, în timp ce schimb într-a patra, suntem toti, asa cum zicea bunica, o apă și un pământ.
Suntem toți o iubire. Chiar dacă acest amănunt nu îl vedem la noi sau toți ceilalți. Si avem cu toții nevoie de iubire. Un lucru care ne diferențiază este felul în care fiecare alege, conștient sau nu, cum să ajungă acolo. La împlinire. Fiecare cu drumul sau calea lui. Avem nevoie de timp și prezență în viețile noastre, pentru a simți legătura dintre noi și noi înșine, pentru a trăi in armonie cu ce este cu adevărat important pentru noi.
Se întâmplă să vedem frumusețea, voința, puterea, generozitatea, sensibilitatea mai degrabă in celălalt. În cel pe care il vedem la TV, ii citim cărțile, ii urmărim blogul sau postările pe FB, si nu vedem frumusețea din noi inșine, trăind în imagini sau proiecții personale. Suferim că nu suntem la fel și căutam cu disperare rețeta vieții fericite! Cum spuneam, prea multe cutii, cutii care ridică ziduri in noi și intre noi, blocându-ne viața între ele, curgerea, iubirea. Abia mai avem loc pentru a respira. Și totuși, viața noastră este mai degrabă o realitate ce trebuie trăiăa, si mai puțin o soluție ce caută o rezolvare. Un timp pe care îl simți doar cu inima, cu inima ta.
Tu când ai facut ultima dată curat......prin cutii?
Sursa foto: unsplash.com
