Poveștile Mirei

 „Îmi plac atât de mult poveștile, că aș putea locui pentru totdeauna în lumea lor.”

— Mira Loghin

Prin poveștile mele, îmi doresc să plantez semințe de iubire, să aduc frumusețe, energie, bucurie, sens – precum semințele purtate de vântul blând în drumul lor spre un nou început.

Sunt experiențe pe care le-am trăit și care mi-au conturat universul, sunt vise sau imagini care îmi colorează realitatea, sunt valori în care trăiesc sau la care aspir. Fie că vorbesc despre călătorii către sine, despre oameni, cărți., stări sau de locuri noi pe care le descopăr continuu,  mă bucură le ofer mai departe, Îmi doresc să-ți fiu tovarăș de drum. Să-ți însoțesc pașii pe care tu alegi să îi așezi pe drum. Împărtășesc povești pentru că am ceva a spune, pentru că dă un sens vieții mele și contribuie ca lumea să fie bună, și poate chiar să inspir oameni.

Pentru că a spune povești înseamnă să ofer un sâmbure din mine, un element plin de esență, din inima, care ar putea răsări și crește într-o altă inimă. A inspira prin povești devine, astfel, un rod. A inspira înseamnă a fi prezent, a asculta,  a transforma.

Experiențe Mira Loghin Experiențe Mira Loghin

Bine ați venit în căsuța cu povești

Și precum practica respirației conștiente, care te conectează cu gândurile, emoțiile, trările și nevoile tale, așa și noul meu ACASĂ, îmi doresc să vă reamintească că fiecare deținem propriul izvor de inspirație. Și pentru a-l afla, poate că avem nevoie să ne lăsăm viața să curgă...

Read More

Care sunt poveștile tale?

Sunt aici să te ascult și să susțin cu intenție, prezență și bunătate în acest proces de transformări, de găsiri și regăsiri.