Copilul meu fură. Ce fac?
Pe măsură ce copiii se acomodează la grădiniță si scoală, iar mediul de acolo devine din ce în ce mai familiar, , este posibil să vedeți anumite comportamente la care nu v-ați gândit, dar care să vă facă inima să sară din piept.
Ba chiar să vă intrige și să vă puneti problema că ar putea fi ceva în neregulă cu copilul sau cu felul în care îl cresteti. De exemplu, să găsiti în buzunărașele lui bucatele de hârtie, plastilină, cărpe, omuleți de lego, mâncare, cuburi, radiere, creioane sau jucărioare pe care să vi le arate cu bucurie acasă.
Pentru unii dintre voi, gândurile o vor lua la sănătoasa înaintea voastră, construind cu dibăcie un posibil scenariu, ceea ce da, poate fi una dintre posibilități - copilul meu fură!! Atenție, nu este neaparat și realitatea lui. Așadar cu cât mă îndepărtez de copil și îmi urmez gândurile și povestea pe care o croșetez în minte, cu atât mă îndepărtez de copil și de nevoile sale și de ale mele.
De ce ar lua un copil lucrușoare de la grădiniță sau școală?
pentru că i-a plăcut atât de mult să se joace cu ele și ar vrea să aibă aceste trăiri și acasă
pentru ca aceste obiecte îl tin legat de comunitatea de la grădi sau școală
pentru ca este atât de curios să încerce experiențe noi pe care să le împartă și cu alți oameni
pentru că vrea să împărtășească acasă ceea ce trăiește acolo, iar obiectele îl ajuta să transmită asta.
pentru că sunt în liant între cele 2 comunităti din viața lui
Cei mai multi părinți, ceea ce aș fi făcut și eu în urma cu 10-12 ani ar chestiona copilul de ce a făcut asta, alții l-ar certa, apoi i-ar cere să înapoieze urgent obiectele pentru că nu sunt ale lui. Unii dintre ei ar merge chiar cu copilul de mână la grădi sau școală și i-ar cere să iși ceara scuze în fata educatoarei. Apoi i-ar spune că
nu este frumos să iei obiecte care nu iti apartin
dacă vrei ceva, ceri
asta se numește furt
când furi, oamenii nu te apreciază și nici nu te iubesc
oamenii care fură ajung la închisoare și sunt pedepsiti
dacă ai nevoie de ceva trebuie doar sa spui și iti cumpăr
trebuie sa înapoiezi urgent lucrurile și să iți ceri scuze
promite-mi că n-ai să mai faci asta niciodată
Voi ați mai adaugă ceva?
Mă gândesc că astfel de reacții vin să susțină valorile pe care voi, părinții, vreți să le cultivați copiilor. Și nu am îndoială că intenția voastră este de a le oferi o educație bazată pe respect. Vreți să vă asigurați că vor învață să își asume responsabilitatea și vor înțelege impactul comportamentului lor asupra celorlalți, dar și consecințele asupra vieții lor. Și în același timp poate ați vrea să ii protejați de comportamente care ar putea să le provoace experiențe dureroase, aducătoare de rușine sau vinovăție. De exemplu să se râdă de ei! Să fie ocoliți!
Acum câteva zile am aflat de la un părinte, reacția pe care copilul său de școală a avut-o după ce i-a cerut să înapoieze chiar în seara respectivă jucăriile luate de la școală. Copilul aa venit acasă cu câteva obiecte și i le-a arătat mamei. Copilul a arătat multă furie și neputința manifestată prin urlete de revoltă, țipete, plâns iar mama s-a întrebat dacă a procedat corect, dacă l-ar fi ajutat și altceva pe copil în acele momente. Partea bună a poveștii este că a doua zi învățătoarea i-a spus mamei, că este în regulă, multi copii fac asta, iau lucrușoarelor le țin acasă o zi doua și apoi le înapoiază.
Oare există o perspectivă mai eficientă, mai plină de sens prin care ne putem învăța copiii de ce este bine să nu să luam lucruri care nu ne aparțin?
Intuiesc că o reacție ca aceasta are în spate intențiile menționate mai sus. Orice părinte vrea să transmită valorile sale de bază, valori importante pe care vrea să le cultive în vieților copiilor. Și să se asigure astfel că rămân toată viață acolo, mai ales dacă sunt și valori sociale, morale, nu doar personale.
Pe de altă parte reacția furioasă a copilului poate să fie despre nevoia lui de conectare pe care nu și-a satisfăcut-o în relația cu părintele, poate și cea de înțelegere, de autonomie sau chiar de siguranță . Furia în cazul copiilor are legătură cu Nu sunt auzit, nu sunt văzut! Nu înțelegi ce am vrut eu sa fac, nu mă asculți! Mă simt respins! Fă ceva și pentru mine! Ah da, am făcut ceva ce nu trebuia să fac, îmi vine să fug de rușine! Nu am știut de ce mă cerți?
Oricare dintre acestea pot fi gândurile unui copil care trece printr-o experiență similară. Și ar putea să fie la fel de bine și ale unui adult, nu-i așa? Iar părinții, având în minte că nu este în regulă cu ce a făcut copilul vor degrabă să repare, să îndrepte greșeală făcută, să corecteze un comportament care se poate agrava, să ofere o lecție. Și cuprinși de aceste gânduri, trec prin sentimente neconstientizate de frică, rușine și vinovătie care stimulează mintea să producă scenarii imposibil de acceptat. Parcă tu om mare ai fost prins furând, iar asta este de neconceput!!!
Atunci când copilul tău iți arată jucăriile pe care le-a luat de la grădiniță sau scoală, te primește în spațiul lui intim și secret, ca într-un loc sacru. Și prin acest gest transpiră încrederea pe care o simte când este lingă tine, iubirea pe care ți-o poartă. Poate a vrut să iti arate cât de mult te prețuiește și în același timp ce îl bucură când nu sunteți împreună.
Realitatea este că iti este greu să auzi și să vezi în acel moment ce trăiește copilul tău și ce mesaj încearcă să iti transmită. Esti prizonierul gândurilor și emoțiilor tale care deja te-au dus intr-o altă poveste, fie despre ceva ce ai trăit în trecut fie despre ceva ce ai putea să trăiești în viitor.
Ce ajuta în astfel de situații?
să stai cu mintea în prezent și să te oprești din tot ce faci. Se poate numi și autoreglare emoțională.
să te prinzi că ești într-un spațiu de frică, iar dacă acționezi de aici nu vei reuși să păstrezi conexiunea cu copilul și nici cu tine
pentru autoreglare ajută să faci 2 pași înapoi și să inspiri, să expiri prelung de 3 ori. Respirația conștientă te ajută să revii la timpul prezent. Nu e nevoie să spui sau să faci ceva.
în timpul respirației conștiente reamintește-ti intenția de a te conecta cu copilul, de a-l primi așa cum este el acum , eliberându-ti mintea de gânduri la adresa ta sau a lui.
În timp ce respiri verifică ce se întâmplă în corpul tău, e posibil să simți căldură, răceală, contracții, tensiune, vibrații, respirație greoaie, amețeala sunt Senzațiile naturale pe care corpul tău le eliberează când simți dezamăgire, furie, rușine, șoc, agitație, impulsivitate, durere, frică.
e suficient să stai 2-3 minute cu aceste senzații și fără să încerci să găsești soluții să ieși din ele și vei observa ca starea ta se va domoli.
iar acesta este semnul că te-ai auzit și ești pregătit(ă) să te așezi la nivelul copilului tau să îl auzi și pe el
atenția ta este exclusiv îndreptată către el și ești pregătită să iți arăți înțelegerea față de ceea ce trăiește el.
rămâi cu atenția și pe inima ta, care poate va continua să bată repede semn că stimulul este încă acolo
Oare ți-a plăcut atât de mult ursulețul încât ai vrut să te bucuri de el și acasă? Ai vrea sa mi-l arăți mai bine, și să îmi povestești despre el? Ce te bucura așa te tare la el, vrei sa îmi povestești cum te joci cu el la gradi? Oare te joci singură sau ai un prieten preferat? Aaa, și văd ca ai și o o batistă pare o paturică dar și o linguriță, te-ai gândit sa îl hrănești cu ea? E un pui de ursuleț așa-i, care are nevoie să fie iubit și îngrijit? Oare la ce te-ai gândit când le-ai luat? Ce și-a dorit inimioara ta?
Și stai și asculta. ASCULTĂ. Tot ce are el să iti spună. ASCULTĂ cu inima. ASCULTĂ fără să treci prin filtrul minții tale, prin experiențele prin care ai trecut tu, prin ce este frumos sau urât. STAI și ASCULTĂ. Până când poți să auzi că tot ce trăiește el este viu, autentic, pur, curat. ASCULTĂ până când îl poți iubi din nou COMPLET și NECONDIȚIONAT
Ceea ce practici acum este EMPATIE, adică întelegerea plină de respect și compasiune a universului interior al copilului tău. Asculți pentru a înțelege, nu pentru a combate sau repara/rezolva problema. Și o faci printr-un limbaj simplu prin care copilul să simtă familiar.
Și abia când a terminat de povestit, când îl simți aproape de tine și deschis, întrebă-l dacă vrea o îmbrățișare înainte să ii spui și tu ceva.
Acum că am înțeles mai bine ce te bucură și că iți dorești să ne jucam împreună acasă cu jucăriile de la grădi, sa vadă și ele cum trăim noi, mă gândeam dacă educatoarea le caută sau este îngrijorată că nu le-a găsit pe raft? Mai știi, ca atunci când tu îți căutai…X și nu le găseai? Îmi amintesc că păreai îngrijorat.
Îmi doresc ca ea să fie liniștită și să se bucure așa cum te bucuri tu acum. Cum ar fi când ți se face drag să iei cu tine o jucărie de la grădi să mergi să ii spui? Uite este ca atunci când tu vii să mă intrebi dacă mai poți lua o prăjitura cu mere. Iar eu zâmbesc că mă intrebi și zic, da! Pentru mine este important să avem grija de lucrurile noastre dar și de ale celorlalți, eu așa simt că ii respect și le aduc pace, bucurie, liniște Tu când te gândeai să le duci înapoi la gradi azi, mâine dimineață? Oare ai vrea să o anunțam azi să ii trimitem o poza cu ele și un mesaj cu inimioare? Sau așteptăm pana mâine și ii facem o felicitare de mulțumire?
Stii ce mai fac eu când îmi place o bluză sau niște pantofi de-ai unei prietene? Sau o carte? Merg și o rog sa mi le împrumute și o întreb când ar vrea să i le înapoiez. Vrei sa încerci și tu sa faci asta, să vezi cum este?
Acest model de comunicare se pretează copiilor cu vârste între 4 și 10 ani, desigur adaptat situațiilor. Beneficiul major este că nu pierd din vedere lucrul cel mai prețios pe care orice părinte vrea să aibă - o relație bazată pe încredere, iubire și onestitate. Iar primul pas de a-și auzi copilul îl face parintele. Și voi continua să fac pașii aceștia pana la final, astfel încât să nu mă dezic de valorile mele. Când vreau să las ceva bun în inima lui, mă apropii de ea pentru că doar atunci va fi pregătit să mă audă și pe mine.
De cele mai multe ori când primim atenționări, chiar și noi oamenii mari, ne speriem, ne închidem, refuzam comunicarea, ne apărăm, negam și nu primim nimic de la ceilalți, oricât de bune le-ar fi intențiile. Pentru că începem să simțim rușine și vinovatie. Ne judecăm aspru și ii atacam pe ceilalți.
Copiii care pleacă la vârste mici cu obiecte de la gradi sau școală încă nu au încă conceptul de furt. Și de cele mai multe ori când îl învață îl asociază cu pedeapsa și greșeala.
În realitate căti dintre noi NU furăm de frică? Frică de pedeapsă, frica de Rușine. Pentru că așa am învățat de la cei care ne-au crescut.
Însă ceea ce nu ajung ei să învețe este realitatea din spatele lecției pe care vrem să o predăm - nevoia de a contribui la frumusețea vieții celuilalt. Când ne învățăm copiii de mici despre impactul pe care îl au aceste gesturi în viețile celorlalți, vor învață să practice contribuția și compasiunea din acest spațiu.
Hai să verificăm cu noi înșine, care este spațiul din care, de regulă, acționăm și predam lecții de moralitate? Și nu fiți rușinați de ceea ce descoperiți. Lăsați blândețea sa vină către voi. Fiecare a fost la rândul lui un copil care tot ce a preluat din jur a fost pentru a se adapta la viață. Acum avem și alte perspective. Acum putem alege ce anume vrem să hrănim în viețile noastre. Acum putem alege.
Nu renuntați la valorile voastre trăite și autentice, pentru că ele aduc respect fata de voi insivă și ceilalți. În același timp amintiți-vă de calitatile pe care vreți să le cultivati în relația cu copiii vostri. Și una este iubirea, alta poate fi Increderea, alta acceptarea, iar alta compasiunea. Și nu cred că le intuiesc pe toate. Însă pentru a le simți pe toate aveti nevoie de CONECTARE cu voi insivă și copiii voștri.
