Back to All Events

Cerc de conectare mamă-fiică - București

Relatie binecuvântată - Mame și fiice împreună

Când eram de vreo 6 ani, îmi plăceau la nebunie fustele cloș. De fapt aveam una singură, cu floricele multicolore. Atunci când mă învârteam eram asemenea unui derviș. Amețeam plăcut de la perfectiunea pașilor dar mai ales al felului în care se întindeau faldurile fustei. Parca formau un cerc perfect în aer și eu zburam pe marginea tivuită.
Apoi a venit o voce mustrătoare – nu te mai invârti așa, că ți se văd chiloții!! Pe atunci purtam ștrampi. Albi, groși și greoi. Nu am înțeles niciodată legatura dintre zborul fericit al fustei mele cloș și ceea ce purtam pe sub fustă. Însă sigur făceam eu ceva greșit, căci fusta aceea la scurt timp a dispărut.
Ei bine ce legătură are mica povestioară cu Cercul de mame și fiice pe care il ofer?
În primul rând cu intenția de a dărui ceea ce trăiesc și vindec la mine, ceea ce învăț și simt că aduce bine în lume. 
În al doilea rând, este despre una dintre cele mai profunde și mai iubitoare relații de familie, între mamă și fiică. De multe ori această relație se împiedică în disconfortul emoțional pe care o femeie îl poartă de generații, cu ea. Și în timp ce iubește, fără să vrea, o mamă rănește.
La oricâte relații ne-am uita, relația cu mama rămâne sfințenia și curățenia pe pământ. Chiar și atunci când ne facem mari, și purtăm în noi emoții blocate, tânjim după bratele mângâietoare ale mamei.
Și cum ar fi ca aceasta relație pe care ne-am dorit-o cu mamele noastre - cu apropiere, căldură, acceptare, compasiune, deschidere și încredere să o oferim fetițelor noastre?

Cum ar fi, ca fiicele noastre să învețe să devină femei tocmai din vulnerabilitatea, tandrețea și fragilitatea care ne face frumoase și puternice?

Sau să le insuflăm că a fi femeie este onorant, provocator și vindecător cu atât mai mult cu cât au lângă ele un cerc de femei- mame care le protejează, le inspiră și le ghidează?
Pe măsură ce fetițele noastre cresc au nevoie din ce in ce mai multă nevoie de noi. Tranziția de la fetiță la femeie, este precum o călătorie sacră. Să fii conștientă de corpul tău, în egală măsură ce devii conștientă de interiorul tău, de darurile și limitele tale, de modalitățile infinite de a te arăta. Căci nu este despre să te vadă oamenii așa cum ești, ci mai degrabă despre cum știi să te arăți așa cum ești.
Inspirată de cercurile pentru femei pe care le ofer din anul 2018, de grupurile terapeutice, sau taberele de familie,  pe care le facilitez și  dar mai ales de propria-mi experiență de viață,  te invit împreună cu fiica ta de  8-14 ani să pășești într-o experiență care te va însoți, ghida și contine către o mai bună înțelegere a conexiunilor pe care tu și fiica ta le puteți face. 
Vom explora relația mamă fiică din mai multe perspective, povești impărtășite, exemple personale etc in timp ce vom utiliza instrumente pentru explora atât punctele forte cât și provocările. Vom avea activități pentru întregul grup, în grupuri separate, pentru a crea în final un singur cerc sacru.

Despre mine

Experiența mea de vindecare a rănii materne, a fost una dintre cele mai prețioase lectii ale vieții mele de femeie. M-a eliberat de povara nefolositoare pe care o căram după mine, a făcut spațiu pentru iubirea pură și m-a împuternicit să trăiesc în acceptare cu toate părțile mele neiubibile. De aceea tot sprijinul pe care il ofer altor femei este un act de devotiune, de iubire, de incredere și îmi doresc să servească oricui are nevoie.

Sunt Mira Loghin Trainer Certificat International in Comunicare Nonviolentă, Solution Focus Coach și Terapeut Somatic, formată in programul lui Gabor Mate Compassionate Inquiry, specialist in educatia și creșterea copiilor. De curând am inceput o nouă formare terapeutică in metoda creată de Paul Levine, Somatic Experience. Cu competente in respiratie conștientă și meditatie, kundalini yoga, sisteme Interne de Familie, identificarea si vindecarea traumelor si vindecarea dependentelor, ma antrenez zi de zi să imi fiu mie spatiu de libertate si pace înterioară în fiecare zi, și să îi ajut pe ceilalti.

Ceea ce m-a învâțat propriul meu proces de vindecare și eliberare, dar și indrumarile profesorilor mei, Marshall Rosenberg, Robert Gonzales, Gabor Mate, Deborah Belamy, Gina Lawrie, Luke Lewinski este că ceea ce caut este deja scris și experimentat în interiorul meu. Și cu cât imi creez mai mult spațiu pentru tăcere și tihnă, cu atât se schimbă modul în care mă raportez la minte, corp și obiceiuri

Sunt mama unui băiat adolescent de 16 ani, de la care învat să fiu părintele care ii serveste lui și un copil interior pentru care mă străduiesc în fiecare zi să fiu părintele de care a avut nevoie.

Detalii

Data 9 noiembrie 2024

Interval orar 10.00-16.00

Locatie - Str. Ipotesti nr 23, bucuresti

Contributie participare - 375 lei (mama si fiica)

Numar maxim de locuri - 12 (12 mame + 12 fiice)

Înscriere - completeaza formularul- https://forms.gle/pA7hb936nBgX8pXV9 

Impartasiri de la o mamico participanta la un astfel de cerc

Pentru noi a fost o experienta extraordinara. Am plecat cu lacrimi in ochi ca tabara s-a terminat, si cu sentimente revelatoare si vindecatoare.

Mult timp dupa ce am ajuns acasa am discutat despre toate activitatile din tabara, am revazut fiecare poza si am rememorat momentele care ne-au adus mai aprope.

Pentru a ne ramane in aminitre noastra sentimentele si trairile noastre asa cum le-am simtit atunci, si nu denaturate de trecerea timpului, am scris cateva pagini in jurnalul meu de calatorie vindecatoare. Da, am un asemenea jurnal J, care a luat fiinta odata cu inceperea procesului meu terapeutic. Probabil va ramane mostenirea Sarei.

In acest moment citesc cartea “Metoda comunicarii nonviolente in relatia dintre parinti si copii” care imi da prilejul sa ma uit cu atentie la mine si modul meu de comunicare.

Cu adevarat m-a surprins coeziune grupului, deschidere noastra a tuturor si a vulnerabilitatii aratate (avand in vedere ca ne vedeam pentru prima data). M-am simtiti inteleasa, nu mi-a fost teama ca sunt judecata, m-am simtit confortabila. Am simtit o coeziune pe care sincer nu mi-am putut-o explica. Mi-au fost normalizate multe sentimente si trairi. Mi-am dat seama ca si alte femei simt ca mine. Mi-am dat seama ca inhib anumite lucruri din teama de a nu fi conform cu anumite cerinte/imagini date de societate.

Sara a fost uimita sa vada scrisorile noastre “Mami au aceeasi structura. Am desenat si am scris amandoua cate ceva. Ne asemanam.” :)

M-a impresionat rabdarea fetitelor, de a asculta, de a se asculta, respectul pe care si l-au aratat. Cu siguranta foarte mult a ajutat ghidajul oferit de tine.

M-am gandit mult la cartonasele pe care le-am ales si eu si Sara in cele 3 zile. Parca am fost urmarite de niste mesaje : Radacini, Impreuna, Depasirea limitelor, Nedreptate, Trairea prezentului. (Lenu, Sibiu)

Previous
Previous
October 12

Retreat in Creta - corp, emoții și sexualitate feminină

Next
Next
November 23

Cerc de conectare mamă-fiică - Amsterdam