Cum să te lași de fumat prin puterile tale

Pe Andra am cunoscut-o în toamna 2020, când m-am trezit cu propunerea ei de a lucra împreună pe aspecte pe care vroia să le îmbunătățească în viața ei. Îmi amintesc că unele dintre cerințe erau recăpătarea încrederii în propria persoană, transformarea a  ceea ce își dorea să fie altfel în viața ei și cum să își gestioneze blocajele emoționale pentru a crește calitatea relațiilor cu oamenii dragi din viața ei. Dar mai ales claritate în privința a ceea ce este important pentru ea în viață.

Si cum uneori este suficient doar să îți pui intenția, au urmat 9 luni în care ne-am întâlnit cel puțin o dată pe săptămână atât online cât și fizic. Ce mi-a plăcut cel mai mult din acest proces este felul în care s-a deschis către ea însăși, cu multă curiozitate de a se cunoaște picătură cu picătură.

La mijlocul primăverii, Andra mi-a spus, VREAU SĂ MĂ LAS DE FUMAT, GATA! Nu mai pot, parcă nu mai găsesc rost, însă nu știu cum. Am mai încercat metode însă am eșuat de fiecare dată. Singură nu sunt în stare, m-am reapucat la scurt timp de fumat. În plus am avut niște stări interioare cumplite, am adunat multă frustrare și furie. Și încă mă macină frica că o să mă îngraș. Mă las de fumat, dar ce pun în loc?

Ieri am sunat-o pe Andra să văd cum îi mai este, cum se simte, cum se bucură de vară, mai ales că suspendaserăm ședințele de Coaching din iunie până în septembrie. Mi-a răspuns cu entuziasm, Miraaa, nu m-am reapucat de fumat, nici măcar o țigară n-am tras, parcă n-am fumat niciodată. Nici mie nu îmi vine să cred! Și chiar dacă uneori mă încearcă gândurile, se dizolvă repede, pentru că fac exercițiile pe care m-ai învățat. Îmi este bine, nu sufăr, nu tânjesc, nu înghit în sec când alții fumează lângă mine, cu bucurie și sens pentru mine tot ce trăiesc, îți mulțumesc!! Mi-am recăpătat libertatea!

Înainte de ultima noastră sesiune, Andra și-a exprimat dorința să scrie povestea procesului ei, asumându-și numele de drept, gândindu-se că împărtășirile ei ar putea să aducă încurajare, curiozitate, deschidere și chiar speranță celor care se gândesc să renunțe la acest obicei și nu îndrăznesc. Ceea ce veți citi mai departe este povestea Andrei, fiecare cuvânt, punct sau virgulă îi aparține.

Cum s-a lăsat Andra de fumat și nu a mai revenit la acest obicei.

Am început să fumez la 16 ani. Era începutul anilor 2000, iar adolescenții care fumau erau cool, de gașcă, interesanți, așa că da, am vrut și eu să fac parte dintre oamenii faini, cum îi vedeam eu pe fumători. Îmi amintesc perfect primul fum din prima țigară – mi-a plăcut senzația, nu m-am înecat, mirosul nu îmi displăcea, mi se părea că eram super interesantă cu țigara în mână. În concluzie, fumatul mă făcea să mă simt minunat! Acum la mulți ani distanță am realizat că asociam  fumatul cu nevoia de socializare, apoi cu pauza și relaxarea. Fumatul a devenit modalitatea principală de calmare când eram nervoasă sau stresată, dar cel mai mult l-am asociat cu posibilitatea de a mă exprima, de a putea să exteriorizez gânduri și sentimente. Nu, conștient nu îmi dădeam seama de nimic din aceste lucruri, pur și simplu fumatul era modus vivendi, nu puteam să îmi imaginez să nu fiu fumătoare. Conștientizările au venit mult, mult mai târziu…. 

Anii au trecut, iar odată cu pandemia de coronavirus (deci după 20 ani), am început să îmi dau seama că modul meu de a trece prin viață nu era benefic. De fapt, simțeam că ceva nu era ok, dar habar n-aveam ce. A fost nevoie de un atac de panică puternic, în urma căruia chiar mi-am dat seama că ceva nu era în regulă cu viața mea. Totul “mi se întâmpla”, nu simțeam că am control asupra vieții mele, aveam convingeri în care nu mă mai regăseam, dar îmi era imposibil să renunț la ele. Aveam nevoie să mă cunosc, să încep să mă plac, să recunosc și să încep să accept părțile din mine mai puțin “frumoase”, să pot să primesc ajutorul din partea celor dragi și să nu mă mai consider vreo “superwoman”, să pot să mă bucur de viață, să pot să procesez emoțiile, de orice fel ar fi fost ele, ca să pot să ajung la nevoile de care mai niciodată nu eram conștientă. Voiam să schimb multe, dar nu aveam idee ce anume voiam cu adevărat. 

Prin căutările mele online, am descoperit cursul “Acasă în inima ta” și comunicarea nonviolentă, cu care am rezonat enorm. Am simțit că acolo era locul (fie el și virtual) în care puteam primi ajutorul de care aveam nevoie. Realitatea a demonstrat că nu m-am înșelat când am decis să îmi ascult intuiția. După curs, am continuat ședințele de Solution focus coaching cu Mira. Au avut loc multe schimbări în mine, pe care le pot vedea și le pot conștientiza și de care mă bucur zilnic, și sunt extrem de recunoscătoare pentru faptul că acum pot contribui activ la crearea propriei vieți.

Marea schimbare a venit când am început să mă vizualizez nefumătoare

In ultimele luni, odată cu schimbările din mine, a apărut și dorința de a renunța la fumat. Nu îmi mai făcea plăcere ca înainte, vedeam că o făceam doar din obișnuință, era un gest reflex, mă trezeam fumând fără să știu cum am ajuns acolo. Cu toate acestea, paradoxal, cu cât îmi doream mai mult să mă opresc, cu atât mai mult fumam, de parcă propriul meu corp se împotrivea minții mele și dorinței de a mă opri, sau parcă era chiar mintea mea cea care lupta împotriva mea. Deoarece ajunsesem să mă cunosc cât de cât, să mă pot vedea, conștientizam că fumatul nu îmi împlinea nevoile de calm, de relaxare, de a fi auzită și înțeleasa, ci era cel mult poate un vehicul, un mod fizic de a îmi aminti de ceea ce aveam cu adevărat nevoie. Și cu toate acestea, obișnuința este a doua natură, așa că declicul s-a făcut destul de greu. Într-o seară însă, am terminat ultima țigară din pachet și dintr-o dată am decis ca altele nu mai cumpăr. Am luat-o mai mult ca pe o curiozitate, ca pe un experiment. Am observat totuși că nu m-am panicat la ideea că nu mai aveam țigări, iar acela a fost un semnal foarte pozitiv. În acea noapte am visat că eu mă descriam cuiva ca fiind nefumătoare! Niciodată nu mă vizualizasem nefumătoare, ce ciudat…. Poate că mintea mea în sfârșit mă prinsese din urmă…

A doua zi de dimineață, m-am trezit surprinsă că nu muream de poftă să fumez, nu îmi lipsea nimic, decât poate gestul de a ține țigara în mână, dar recunosc că îmi era încă frică de posibilitatea ca, la primul moment dificil, să alerg din nou către ce știam, către un fum, o pauză de țigară. Nu știam ce aș putea să fac în acel caz, iar frica de eșec era foarte prezentă. Ea mă oprise de multe ori și în trecut, acea frică de a nu fi catalogată de alții drept o persoană slabă, pradă viciilor, și preferam să continui să perpetuez un obicei cu care nu mă mai identificam, doar ca să nu fiu judecată. Din fericire, în acea primă zi am învățat de la Mira un exercițiu de respirație și conștientizare a sentimentelor și nevoilor, care a avut un impact extrem de puternic asupra mea. Am lucrat pe o situație clară din trecutul apropiat, când nevoia de a fuma fusese foarte prezentă în mine. În cadrul exercițiului, mi-am dat seama că voiam să fumez pentru că, de fapt, voiam să mă destăinui unei prietene cu privire la o situație în urma căreia devenisem nervoasă și supărată și aveam doar nevoie să fiu auzită și înțeleasă. Nu țigara mă calmase, ci deschiderea în fața prietenei, care mă ascultase cu empatie și reușisem să mă descarc, aceea fusese nevoia reala, de aceea nervii și supărarea îmi dispăruseră, nicidecum pentru că inhalasem fumul țigării. În acel moment de conștientizare, dorința de a fuma s-a topit complet, iar odată cu ea, și frica. Primisem un cadou minunat, o strategie bună, extrem de utilă, ușor de aplicat, în care mă regăseam și credeam cu putere, iar prin acest instrument de auto-susținere, am contracarat gândurile și întrebările care erau menite să mă deturneze din ceea ce voiam să obțin. Urma să fie greu, dar aveam aliați în lupta de a deveni nefumătoare.

Nu am mâncat semințe sau bomboane în loc , și nici nu m-am îngrășat, așa cum îmi vorbeau mereu fricile mele

Continuând aceste exerciții pe care le și scriam într-un jurnal de fiecare dată când voiam să fumez, după câteva zile m-am trezit că uitasem să mă și gândesc la fumat. Toate temerile pe care le avusesem cu privire la renunțatul la fumat s-au dovedit complet nefundamentate. Nu, nu am avut simptome de sevraj, nu am înlocuit un viciu cu altul, așa cum se tot spune, nu am început să mănânc mai mult sau să beau alcool, nu sunt mai nervoasă, nu țip la oamenii din jur, nu mă enervez mai ușor, ba chiar am un tonus mult mai bun, respir mai bine, pot zâmbi cu mai multa încredere, și simt o imensă bucurie când îmi dau seama câtă putere e în mine, câtă capacitate am de a fi în control asupra corpului și minții mele. Am avut destule tentative anterioare pe parcursul anilor, dar niciodată nu am avut cu adevărat dorința si motivația pe care le-am descoperit de această dată. De fapt aici mă ajută sesiunile de coaching cu Mira, să conștientizez cine îmi doresc să fiu, și să mă concentrez pe a ajunge acolo. Știu că mi-ar fi fost cu mult mai dificil să îmi dau seama de una singură de ceea ce este în mine, de ce îmi doresc să îmbunătățesc, de calea mai ușoară prin care pot ajunge la obiectivele pe care le-am setat pentru persoana care vreau să devin.

Acum a trecut mai bine de o lună de când nu mai fumez, și sunt zile în care anumite persoane apropiate îmi spun cu mândrie ca uneori nu le vine să creadă că nu mai fumez, și abia atunci îmi amintesc că eu fumam. Sunt însă și zile mai dificile, când simt nevoia sentimentului de plăcere pe care îl simțeam când fumam. Ce mă ajută atunci este ori să scriu într-un jurnal care sunt sentimentele și nevoile reale care mă fac să îmi doresc să fumez, și atunci dorința se topește, sau alteori pot sa mă opresc chiar doar conștientizând fără să scriu. Mă mai ajută să respir mai profund de câteva ori, ca să mă pot calma, să iau poate o pauză scurtă, să părăsesc locul în care apare dorința de a fuma, și după câteva minute de calmare, pot reveni.

E foarte important, pentru mine cel puțin, să fiu mereu conștientă de ceea ce se petrece în mine, și cred sincer că acesta e cel mai mare câștig al tuturor schimbărilor prin care am trecut în ultimii ani. Sunt într-un loc bun, sunt mai bine eu cu mine, iar renunțatul la obiceiul fumatului e doar una din consecințele plăcute ale transformării mele într-o persoană de care îmi place din ce în ce mai mult.