Când te pui pe tren, stai și mergi deopotrivă. Iar dacă prinzi loc la geam, privesti la tine prin fereastră și întreaga lume te privește pe tine. Azi la 14.15 încă eram cu fetele în curte la MOMO, plănuind deschiderea noului an școlar. Așa cum ne este felul - cu ceaiuri și fructe adunate pe masă, cu râsete și poftă de a începe ceva nou. La 14.43 mă urcam în vagonul 2 al rapidului care mă duce acum la Buzău. De la 18.00 proiecție film Kids Rock, despre băieții de la Trupa Blană Bombă, de la 20.00 concert tot cu ei.

Anca, de colo..

- Mira tu nu ai putea sa trăiești altfel, așa-i? Ești mereu pe drumuri.

- Ba cred că pot, îmi place mult să șed și să privesc viața cum se întămplă. Ca acum, când o privesc prin fereastra vagonului. Ador să îmi conduc mașina.. Și totuși, ori de câte ori pot, aleg trenul. Timpul pe care îl primesc cu mine este precum un cadou de Crăciun. Colorat. Simplu. Și cu niscaiva strălucire de la poleială.

Tot Anca, ieri, pe un ton ușor formal.

- Mira, când termini cu Dana, te rog sa vii până la mine în clasa să îți arăt ceva.

Deschid și intru. Și am intrat. Precum Alice strecurată prin gaura cheii. Odată ce am pășit m-am și transformat. Iar viața a pășit odată cu mine. Timpul s-a făcut și el mic odată cu mine. Un cerc de oameni dragi, soare ștrengar prin ferestre și în mijloc o floare. Mă așteptau să mă sărbătorească așa cum doar copiii de la grădinița Lumea lui MOMO sunt sărbătoriți. Un ritual care îți reamintește că ai locul tău în această lume, că în tine e doar iubire și lumină pură. Și că tu ai apărut din inima unor oameni care te-au visat și așteptat.

Pe măsură ce ascultam povestea mă făceam din ce în ce mai mică. Începusem să simt până și coaja semincioarei din care am răsărit și rotunjimea pântecului mamei în care crescusem. Și drumul de la ea spre lumină. L-am auzit și pe tata cum se mira de Mira. Mi-am întins palmele sufletului să mă primesc, cum doar mama a știut să mă primească. De fapt, așa cum doar mamele știu să își aștepte pruncii. Și în această așteptare ne-am întâlni amândouă. Doi copii și două mame. Ținându-ne în brațe una pe alta. Fără să știm mai nimic despre viață, și tot ce a avut fiecare de făcut a fost să țină brațele întinse să primească viața așa cum a venit. În mirare.

Anul ăsta nu am apucat să îi spun și mamei mele la mulți ani de ziua mea. Poate mă citește acum. Și mai vreau să spun, ori de câte mi se întâmplă să mă fac la loc mică, îmi dau seama că tot pe ușa ei vreau să ies în lume. Este singurul loc din care am putut să cresc atât de mare și să încap în toate experiențele care mă fac la loc mică.

Recunoștința din toată inima mea pentru Anca Șomandră, Ronny Popescu, Madalina Enache, Dana Mantale, Adina Vasiliu, Ana și Ela pentru grija, iubirea și susținerea pe care mi-o arată în fiecare zi. Experiența de ieri le aparține lor. Si tot lor le aparține toata frumusețea și bunătatea pe care o revarsă în lume. Să ai tribul tău e mare lucru, iar eu sunt unul dintre aleșii care se bucura de o așa realitate. Pe care am visat-o, o construiesc și contribui mai departe să fie. #momo10