Acesta este doar un fragment din interviul pe care l-am oferit Alexei Stanescu pe tema reîntoarcerii în comunitate a copiilor. Întreg articolul poate fi citit aici. https://alexisme.ro/2020/06/28/cum-se-vor-intoarce-copiii-nostri-la-gradinita-din-toamna-ce-facem-cu-fricile-noastre/

Mulțumesc Alexa Stanescu pentru invitația de a contribui la articolul tău de suflet. și că ai fost de acord să îi găsesc un loc și pe pagina mea de blog. Din martie încoace, contextul social în care trăim a adus multe schimbâri în viața noastră. Dintr-o dată ne-am trezit că viața ne poate fi pusă în pericol de un inamic pe care nu îl vedem. Știm că e undeva acolo, în preajma noastră, că mulți oameni au fost afectați grav și continuă să fie. Gândindu-ne la lucrurile care ni se pot întâmpla, din punct de vedere mental trăim mai mult în viitor. Foarte firesc, pentru că așa acționează frica asupra psihicului nostru. 

Ancorați în anxietâțile noastre, se întâmplă să pierdem legătura cu prezentul, uitând să ne raportăm la el, la ceea ce avem acum. Iar parte din prezent sunt și copiii noștri, al cărui emoțional a fost afectat de această situație. Ce resurse avem pentru a ne gestiona mai bine prezentul? Cum ne putem conecta cu ceea ce stă în puterea noastră pentru a avea grijă de siguranță fizică și emoțională, de protejându-ne sănătatea și viața în timp ce avem grijă de bucuria de a fi? Ce pot întreprinde eu pentru a descoperi alte soluții decât cele pe care le-am încercat? 

Experiența primelor 3 luni de pandemie, mi-a arătat că spațiul de conectare online, a avut cu adevărat sens pentru copiii de peste 4 ani si care aveau cel puțin 1 an de integrare în grădiniță. Copiii se bucurau să se revadă, să își povestească, să își arate jucariile, să repete jocurile și cântecele învățate în grădiniță, să exploreze anumite activități. Aceasta cale de a continua conectarea sociala i-a învățat că viața merge mai departe și în izolare, atâta timp cât ne dorim să rămânem aproape de ceea ce pretuim.Iar tehnologia virtuala a devenit o strategie de comunicare, o cale de apropiere, un spatiu de interactiune. Pe termen scurt a functionat. Pe termen lung nu stiu cum ar putea să ne influenteze vietile , nu am o părere obiectivă. Am observat ca multi dintre copii incă de la inceptul lui mai nu mai vroiau să intre in conexiunea zoom si își întrebau părintii când pleacă virsulul odată să se intoarcă la grădiniță lângă prietenii lor. 

Omul este o ființă socială si autonomă care vrea sa ia decizii pentru propria viata. Iubeste libertatea de miscare, exprimarea deschisa si caută in permanentă sa fie fără să faca nimic special să stea in energia lui a fi. Și este mereu in cautare de solutii si strategii care sa ii implineasca nevoile care sa il faca să se simta viu. Copiii sunt la fel. Imaginea copiilor care stau cuminti si asculta de un adult nu este naturala etapei lor de varsta. Și nici nevoilor lor de creștere. Copiii cauta in permanenta interactiunea, sunt in miscare, sunt curiosi și dornici să arate cine sunt. Uneori, adultii sunt coplesiti de zgomotul lor si cauta liniște și ușurință în interactiune. Dupa 4 ani putem sa incepem usor sa ii invatam cum sa își gaseasca linistea in anumite momente, cum să stea in tacere. Însă cel de la care învată, sunt eu, educatorul, model de liniste si echilibru.

Oamenii sunt plini de creativitate, iar istoria a dovedit că această abilitate creste exponential in timp ce primim mai multe limite si restrictii, decat de libertate. De aceea îmi pot imagina usor o viață sociala internaută. Dar oare acesta este lucrul pe care ni-l dorim, pentru noi si copiii nostri? Ne dorim sa ne transformam in robotei, fiecare cu computerul lui mutandu-ne de colo colo prin casa, vorbind doar prin mesaje si anunțându-ne eventual când a sosit mancarea livrată? Aceasta este lumea in care vrem sa crestem viitorii adulti, respectiv actualii nostri copii?

Îngrijorarea mea este că prin intenția noastră de a proteja am putea să facem mai mult rău, într-un spațiu în care copilul nu se simte in siguranță,  inocenta si bucuria lui pentru viata ar putea fi alterate.

Am întâlnit copii care le spun celorlalți copii: eu nu mă mai joc cu tine că poate ai virus.

 

• Cum crezi că se mai poate crea legătura de apropiere dintre părinte și educator care să se transmită apoi între copil și educator dacă NU au voie să stea aproape unii de alții? 

Mira: Pentru mine această ipoteză, că din toamnă copiii nu vor mai avea voie să stea unii lângă alții trăiește greu în acceptare. Îi invit pe toți cei au dubii să își petreacă o zi într-o grădiniță si doar să  îi privească pe copii. Cum ar putea ca jocul lor liber să fie fără apropiere? Cum putem să oprim un copil care pornește cu brațele deschise către un altul? Când pun cub peste cub cu altul, când se cuibăresc cu o carte printre perne, cum se apucă de mână natural când faci un dans? Când se pitesc după o tufa sa ii sperie pe altii? Cum putem să oprim un copil care ni se așează în brațe? Ce protejăm de fapt când facem asta? 

Este dificil sa crestem o fiinta umană, dornică să primească și să ofere iubire în acest mod. Nu contribuie la creșterea si dezvoltarea ei fizică, emoțională și cognitivă. Iar când aceste trei premise nu sunt împlinite, oare cum va fi starea de sănătate a unui copil izolat? Ma intreb oare dacă incercand să protejam excesiv? Îngrijorarea mea este că prin intenția noastră de a proteja am putea să facem mai mult rău, într-un spațiu în care copilul nu se simte in siguranță,  inocenta si bucuria lui pentru viata ar putea fi alterate.

Siguranța fizică este un lucru extrem de important pentru orice părinte, de aici si îngrijorările și temerile temerile lor. Iar reactia lor este naturala. Când îți este frică vrei să protejezi, vrei să te aperi.  La fel de importantă văd siguranța emoțională, ce trăiesc copiii la nivel emoțional, cum se întorc în spațiul social după atâtea luni de izolare și cum îi sprijin să treacă prin schimbările care au avut loc în viețile lor. Am întâlnit copii care nu mai vor să vină la gradiniță până nu pleacă virusul din oraș sau care le spun celorlalți copii: eu nu mă mai joc cu tine că poate ai virus. Îmi amintesc de un copil de scoală care i-a probat rolele prietenului său si apoi a venit speriat întrebând: Oare am luat Corona pentru că i-am probat rolele?