miraloghin

View Original

Călătorii care mă cresc

Sa pleci intr-o călătorie-tabără de familie în plină pandemie, alături de alte familii necunoscute, cel mai probabil este nevoie de curaj. Iar dincolo de curaj, stă libertatea interioară de a fi și de a avea încredere în cel mai sigur partener al vieții tale, tu însăți. Și totuși, în spatele curajului stă multă vulnerabilitate.

Pe 2 august s-au încheiat cele 2 tabere de familie din acest an, precedate de primul Women Retreat. Cam 140 de suflete adunate pe rând, într-un colț de natură crudă departe de trafic, unde nici netul sau telefonia nu ajung cu totul. "Mă bucur că existați, vă multumesc că existați. E bine să știu că există si altfel. Plecăm mai bogați sufletește și mai pregătiți să ne trăim fericirea și bucuria în familie", mi-a strecurat un bilețel o familie din ultima tabără.

Ce am luat cu mine? Ceea ce iau de 9 ani de când aleg să imi petrec verile alături de familii de pretutindeni - energie, inspirație, iubire, sens, adevăr, recunoștință, puterea lui împreună. O comunitate se construieste cu o intenție comună, cu răbdare, cu drag, cu grijă, cu iubire, cu efort fizic sau chiar disconfort interior, dar cel mai mult cu dăruire. Dai, înainte să întinzi farfuria! Este precum ai face o supă. Mai întâi stabilești ce vrei să gătești. Apoi alegi legumele. Le speli bine, le cureți, le mărunțești, le pui pe rând la fiert, amesteci, presari condimente, guști și astepti. Și când e gata, oprești focul. Lași mâncarea, precum spunea bunica mea, să își tragă sufletul. Și abia apoi ești pregătit să te bucuri de ceea ce ai pus în oală.  Și servește-i întâi pe ceilalți, să te bucuri de lumina din ochii lor!! 

Ce am mai învățat eu, cu cât ceaunul este mai mare și suntem mai multe mâini care lucrează în același timp, cu atât bucuria gustului este dincolo de orice închipuire.

M-am bucurat să văd cum fiecare zi ne-a adus mai aproape unii de alții, cum a crescut preocuparea pentru sine și ceilalți. Cum am transformat fricile în punți de legat inimile și am descoperit cât de la fel suntem și cât de diferiți. Am râs mult, ne-am jucat și ne-am imbrătisat din priviri. Ne-am văzut copiii pe pajiște cum legau prietenii, cum se căutau unii pe alții, cum noi adulții ne îndreptam cu naturalețe spre țâncul care nu era al nostru în acte, dar devenise parte din familia mare. Fie să-i dăm apă, fie să mergem la baie.. Am învățat cum să traiesti empatia, iubirea și altfel. Am învățat că este loc pentru orice fel de emoții, pentru că ele vorbesc despre ceea ce noi prețuim cel mai mult. Și când facem loc pentru orice emoție, ne conținem unul pe celălalt, simțim includere și apartenență iar mediul devine un loc sigur. Așa, ca în familie sau cum ne dorim să fie într-o familie. Și noi împreună facem asta! Și ne-am amintit că libertatea este un lucru pe care nu il pierdem niciodata, este o resursă mereu disponibilă în inima noastră. Când avem curajul să coborâm in noi, descoperim câtă bogăție stă acolo iar din preaplin, nu ai cum să nu împarți și cu aproapele tău. Ce urmează este doar o curgere lină.

PS. Una dintre familii, venită tocmai din Austria, mi-a scris ieri în timp ce lua drumul graniței - “Bună dragă, Mira! Testele au iesit negativ pentru toți. Te imbrățisăm cu drag. “ Atunci m-au podidit și lacrimile, oamenii se întorc la casele lor și sănătoși, multumesc!!! Acum pot să răsuflu ușurată!!

PS. Recunoștința mea se îndreaptă către fiecare om al echipei mele. Laolată, împreună construim celula familiei. Alături de ei, alături de iubirea lor pentru viață, pentru oameni, pentru copii, alături de bucuria lor dăruită, alături de eforturile fizice pe care le fac pentru a fi în slujba celorlați,  În tabără cu familia Lumea lui MOMO poate să aducă orice schimbare în lume!! Și sunt mândră de constructia noastră!!

Însă fără voi, dragi părinți, voi care aveți deschiderea și curajul de a ne însoți an de an, nu aș putea să îmi urmez misiunea și intenția în această lume. Mă înclin, cu recunoștință, apreciere și mulțumire fiecărei familii, fiecărui individ, pentru că, datorită vouă am o motivație puternică pentru care salut soarele dimineața. #intabaracufamilie#iubirepetimpdepandemie #viataestedespretimp