Ne-am dat intâlnire la metrou. Chiar la colț de intersectie. El venea de la scoală. Eu veneam de la școală. Fiecare din altă parte și cu alte experiențe. Eu eram bucuroasă că ne-au dat drumul mai devreme și am zbughit-o să fiu la timp. El ajunsese deja și mă aștepta. Am simțit că era nerăbdător. Iar mie îmi era dor de pletele lui blonde. Îl zăresc sprijinind marginea trecerii de pietoni. Îi fac cu mâna, bucuroasă să mă vadă. El țopăie doar. Are mânile ocupate. Într-una ține skate-ul, iar cu alta ascunde câteva fire de primăvară la spate. Colega mea mi-a dat un ghiont complice..☺️hmm ti-a adus flori. Inima a început să imi bata tare și parcă dura o veșnicie să traverseze. Mi-a întins mâna de la spate.."mami nu am găsit altele mai frumoase, erau oricum ultimele pe care le mai avea doamna!!" Mi-au plecat lacrimile în șiroaie, mă întelegeți, da??!! L-am îmbrățisat, l-am pupat, și am valsat cu el pe trotuarul plin de pași grăbiti. "Le-am luat din leul care mi-a rămas de la covrigi mami, că unul mi-a ajuns". Ne-am luat de mână și am traversat parcul. Mirosea peste tot a primăvară, nici mai mult, nici mai puțin. Atât cât să spui, o zi de joi, ca oricare alta..

Dar la nici cîteva zile după buchetul cu lalele, am ajuns din nou la noaptea dinspre 16 spre 17 aprilie. Și mi-am amintit că a fost mai magică decat cea mai magică zi din viața mea. În acea noapte, eu și Zori am fost pentru ultima oară o inimă.. Apoi am rămas un suflet. De 11 ani. Și sper să încapă mulți ani în viața mea și a lui. Aseară ne-am luat în brațe și i-am amintit cum se culcușea în rotundul meu. Tot în rotund se străduia și aseară, dar parcă mă făcusem eu mai mică. Am plăns de dorul pântecului până târziu în noapte când lacrimile mele aproape făceau punte cu ziua. Și m-am perpelit până în zori. Dimineață, m-am trezit cu al meu Zori de Zi culcușit în brațe. Venise tip-til din patul lui, din locul lui. Precum in dimineața lui 17 aprilie 2008. Aș putea scrie o carte despe mine si relatia cu Zori în acești 11 ani!! Dar între timp am scris o alta. Inspirată tot din cei 11 ani ai mei, ai lui, ai părinților și copiilor cu care m-am jucat, inspirată din poveștile trăite, din rănile vindecate, din întrebări și îndoielile mele și ale lor, din greșeli, din visuri și credințe, din sentimente și nevoi. Din tot ce am căzut și apoi m-am ridicat. Azi noapte am pus pixul jos. Textul e gata, iar azi pleacă către editură. Nu m-aș fi gândit vreodată că asta e puterea intenției, dincolo de iubire, inspirație sau pasiune. Cartea a fost gata de ziua ta, copile!!! Fără să îmi propun sau să îmi doresc conștient! Nu știu căt este darul tău pentru mine nu știu cât este al meu pentru tine, așadar, voi zice că este darul nostru pentru Noi, pentru toți cei care vor avea nevoie de o altfel de experiență. Hai la mulți ani, Arcașule!!

Cu inspirație,

Mira